Meniu

Partidul Uniunea Geto-Dacilor

Partidul Uniunea Geto-Dacilor

"Patria o face limba și istoria, religia și tradițiile"

"Patria o face limba și istoria, religia și tradițiile"

STATUTUL UNIUNEA GETO-DACILOR UGD

CAP1. Dispoziții generale   

 

Art. 1

Denumirea integrala a partidului este Uniunea Geto-Dacilor.

      Denumirea prescurtată a partidului este UGD

.

Art. 2

UGD este persoană juridică de drept public, inregistrata ca partid politic, care îşi desfăşoară activitatea, în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei, ale Legii partidelor politice, precum şi cu prevederile prezentului Statut, ale regulamentelor interne, pe întreg teritoriul României şi în exteriorul graniţelor ţării, prin organizaţiile înfiinţate în conformitate cu acest Statut şi cu     dispozitiile legale în vigoare.

UGD este rezultatul asocierii libere a cetatenilor romani cu drept de vot care aderă la principiile, doctrina, programul şi statutul Partidului, fiind o asociație cu caracter politic.

 

Art. 3

Semnul reprezentativ si permanent al partidului este identificat prin semnul (figura) lupului dacic, conform Anexei 1.

Semnul electoral al partidului este un dreptunghi in interiorul caruia este reprezentat lupul dacic iar in partea superioara, cu litere de tipar de culoare neagra este inscriptionat ,,UGD”, conform Anexei 2.

Semnul electoral poate fi modificat doar prin Hotararea Sfatului Inteleptilor, cu respectarea dispozitiilor legale in materie.

Drapelul partidului este tricolorul avand culorile pe orizontala, de jos in sus: rosu, galben si albastru iar pe culoarea galbena este inscriptionat lupul dacic ca semn permanent.

Sfatul Inteleptilor poate modifica, între Convenții, semnul permanent şi semnul electoral, în    condiţiile legii.

Ziua UGD se sărbătoreşte în ziua de 30 Noiembrie a fiecarui an.

Deviza UGD este “Patria o face limba și istoria, religia și tradițiile”. 

 

Art. 4

Sediul central al Uniunii Geto-Dacilor este in Municipiul Bucuresti, str. Doamnei Nr.27-29, Bl.C, sc.C, ap.2, parter, sector 3.

  Adresa sediului central poate fi schimbata numai prin Hotararea Sfatului Inteleptilor.

 

CAP.2 Obiectivele partidului

 

Art. 5

Obiectivele fundamentale al UGD sunt numai obiective politice, si anume acelea de a reconstrui o natiune puternică și prosperă, cu o democrație autentică, un proiect al unei generatii in care constructia statului sa implice asumarea unui set de valori si principii, pornind de la premisa ca intr-o lume profund globalizata si puternic interconectata, performanta unei politici interne se va reflecta in mod direct asaupra intregii societati.

Este de înţeles faptul că societatea romaneasca are nevoie, în timp real, de fluxuri de intervenţii corective şi asiguratorii pentru structurile si populatia din colectivităţile locale, regionale şi în plan global, care vor fi contributive la configurarea sustenabilităţii societăţii omeneşti, în ansamblu.

Viziunea articulată de mai sus reprezintă premisa pentru formulări incipiente ale elementelor constitutive ale sustenabilităţii privind mangementul in mediul societal general şi în arealele productiv-economice pentru oameni din structurile sociale iar de aici reies principiile doctrinare ale UGD in care in centrul preocuparilor sale este OMUL, cu aspiratiile, atributele si limitarile sale.

Singularitatea si unicitatea omului în lumea vie provine din aceea că el este unica fiinţă înzestrată cu capacităţi mentale care depăşesc instinctualul şi reflectarea simplă a mediului încon­jurător ceea ce duce la concluzia ca principiile doctrinare ale UGD sunt omul cu cele trei aliniamente: libertate, creatie si onoare, caci lipsiţi de dimensiunea spirituală a vieţii, pierdem adesea înţelegerea cuprinzătoare a vieţii lumii şi a vieţii noastre în ea. 

 

Art. 6

Doctrina esentiala a UGD reprezinta un corp de axiome fundamentale pentru executarea oricărei acțiuni în scopul imbunatatirii vietii sub toate aspectele a unei națiuni.

Morala creştină, libertatea, dreptatea socială, democraţia, patriotismul, solidaritatea şi subsidiaritatea reprezinta orientarea clara pe termen lung a UGD.

 

Art. 7

În acţiunea sa politică, UGD, ca partid de centru, urmăreşte respectarea valorilor universale ale libertăţii și demnitatii umane și a valorilor tradiţionale ale poporului român, precum și reprezentarea ideilor și valorilor istorice  ale neamului românesc.

UGD este un Partid de Centru deoarece conceptul de viziune al partidului nou infiintat se defineste in zona de inefabil a managementului strategic, operand prin oameni, reprezentand starea ideala de optiune a oamenilor proiectata in viitor avand la baza dorinta de a respecta posibilitatea de a alege aparteneta (dreapta sau stanga) considerand ca intr-un popor nu pot fi doar oameni de stanga sau de dreapta si totusi ei pot fi sub cupola aceleiasi structuri politice.

UGD  doreste o schimbare de paradigmă care să conducă la însănătoșirea sistemului actual, iar acest lucru este posibil prin elaborarea unei strategii pe termen lung, prin abordare diferită la nivel politic și prin orientare către tendințele europene și internaționale.

UGD vizează realizarea unei politici interne si externe active, concentrate pe îndeplinirea obiectivelor și intereselor naționale, astfel încât țara noastră să fie respectată și ancorată ferm la valorile occidentale democratice, în beneficiul direct al cetățenilor, pentru a le asigura securitatea și bunăstarea iar din această perspectiva se are in vedere si dezvoltarea parteneriatelor strategice, proiectarea profilului României ca factor de stabilitate şi promovare a valorilor UE în regiune, dar și susținerea intereselor politice, economice şi de securitate în zone de interes pentru ţara noastră, aspecte care vor constitui repere concrete ale acțiunilor de politică ale UGD.

 

Art.8

În activitatea sa, UGD urmăreşte obiective politice, promovează valorile şi  interesele naţionale intr-o lume globala, pluralismul politic şi principiile democraţiei constituţionale. UG-D îşi asumă ca obiectiv principal reprezentarea valorilor fundamentale ale democraţiei traditionale pe scena politică românească, precum şi dialogul şi colaborarea cu toate forţele politice democratice.

În realizarea obiectivelor sale, UGD acţionează pentru participarea cetăţenilor la dezvoltarea şi modernizarea statului şi a societăţii româneşti ca societate democratică, liberă şi dreaptă, pornind de la traditie si conservarea ei.

 

Art.9

În conformitate cu prevederile prezentului Statut şi ale Programului său politic, UGD asigură promovarea principiilor democraţiei şi consolidarea statului de drept şi acţionează  pentru :

  1. cresterea rolului si profilului Romaniei in intreaga lume prin adaptarea la noile provocari rămânând o tara puternică, coerentă și consecventă in actiunile sale;
  2. politica de securitate nationala va fi rezultatul unui amplu proces ce este construit pe valorile si reperele fundamentale, fiind considerata expresia consensului si efortului national comun, considerand ca securitatea nationala ar trebui sa reprezinte o expresie practica a normalitatii;
  3. respectarea drepturilor cetatenesti de catre toate organismele statului;
  4. realizarea unei politici externe active, concentrate pe îndeplinirea obiectivelor și intereselor naționale; 
  5. construirea unei societăţi în care fiecare cetăţean al României să se bucure de libertate şi de prosperitate;
  6. garantarea, promovarea şi respectarea necondiționată a demnităţii omului, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, separaţia puterilor în stat si pluralismul politic;
  7. asigurarea dreptului la liberă exprimare şi a libertăţii depline a presei;
  8. garantarea, consolidarea şi extinderea proprietăţii private, stimularea liberei iniţiative şi

            promovarea unui mediu de afaceri concurențial și competitiv;

  1. aplicarea legii şi a principiilor de bună guvernare, în scopul consolidării sistemului democratic şi al asigurării coeziunii economice şi sociale;
  2. asigurarea egalităţii în faţa legii a tuturor cetăţenilor;
  3. recunoaşterea rolului comunităţii şi al familiei, al tradiţiei, al culturii şi al religiei în

            afirmarea identităţii naţionale;

  1. asigurarea suveranităţii şi securităţii naţionale, a independenţei, a unităţii şi a integrităţii României, promovarea intereselor țării și păstrarea identității naționale;
  2. combaterea tuturor formelor de discriminare în viaţa politică, economică şi socială;
  3. creşterea nivelului de cultură, asigurarea accesului liber şi egal al cetăţenilor României la educaţie, încurajarea dezvoltării educaţiei, a educației permanente şi a cercetării ca dimensiune determinantă a societăţii cunoaşterii, educarea cetăţenilor în spiritul democraţiei şi încurajarea acestora de a participa la viaţa publică;
  4. susţinerea şi educarea tinerei generaţii în spiritul democraţiei şi al valorilor traditionale;
  5. consolidarea democraţiei şi încurajarea participării cetăţenilor la viaţa publică şi la întărirea controlului public asupra statului;
  6. încurajarea dezbaterii şi a schimbului de idei, atât în interiorul, cât şi în exteriorul partidului;
  7. eliminarea barierelor administrative care împiedică libera circulaţie a capitalurilor, a serviciilor, a produselor şi a persoanelor;
  8. combaterea corupţiei, a crimei organizate şi a terorismului; garantarea siguranţei cetăţeanului;
  9. susținerea relevanţei şi utilității sociale, precum și a principiului dezvoltării durabile în fundamentarea politicilor publice şi a deciziilor majore care privesc dezvoltarea economico-socială a ţării;
  10. adaptarea permanentă a direcţiilor de acţiune politică stabilite prin Programul Politic al partidului la nevoile reale ale României.

 

Art. 10

  • În realizarea obiectivelor sale, UGD acţionează prin reprezentanţii săi în Parlamentul

României şi în Parlamentul European, prin Guvern, prin autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, orice alte instituţii şi organisme în care partidul este reprezentat, precum şi prin manifestații politice, prin dialog şi cooperare permanentă cu partidele politice democratice, reprezentanţii cultelor, sindicatele, organizaţiile neguvernamentale, cu structurile societăţii civile şi cu mediul de afaceri pentru elaborarea de proiecte de politici publice şi programe în domeniile social, economic, cultural şi politic.

  • UGD militează pentru promovarea intereselor României pe plan internaţional, în cadrul

organismelor internaţionale din care face parte şi prin participarea la dezbateri locale şi regionale.

  • UGD editează, realizează și difuzează publicații ori alte materiale proprii; incurajează

constituirea de asociații si fundații care promovează valorile și principiile partidului; organizează acțiuni de formare în politică şi administraţie,    culturale, sportive, de invatamant si recreere.

 

Art. 11

  • Dezvoltarea şi punerea în aplicare a valorilor şi principiilor doctrinei partidului sunt

prezentate şi explicitate în: Programul Politic, Programele electorale, Programul de guvernare atunci când partidul participă la guvernare, Declaraţiile, Rezoluţiile şi celelalte documente politice şi programatice adoptate de  acesta.

  • Organismele de conducere ale partidului reprezentate prin Sfatul Inteleptilor din fiecare

organizatie au obligaţia de a asigura tuturor membrilor partidului dreptul de a contribui la stabilirea măsurilor necesare şi de a participa la punerea în aplicare a deciziilor şi hotărârilor adoptate, pentru îndeplinirea obiectivelor politice ale UGD, cu respectarea prevederilor statutare şi legale, precum şi a principiilor democraţiei.

  • Organismele de conducere ale partidului reprezentate prin Sfatul Inteleptilor din fiecare

organizatie au obligaţia de a asigura consultarea cu cetăţenii în toate problemele de interes major şi de a lărgi baza de membri ai partidului.

 

 

CAP3. Membrii partidului

 

Art. 12

UGD este constituit din cetățeni români cu drept de vot de pe teritoriul României sau din afara ei, care aderă liber la Statutul, Programul şi celelalte documente ale partidului şi care vor să contribuie la promovarea şi aplicarea acestora în practică, devenind membri ai partidului.

 

Art. 13

În condiţiile prevăzute de regulamentul de ordine internă, orice cetățean român cu drept de vot de pe teritoriul României sau din afara ei poate dobândi calitatea de membru UGD.

 

Art. 14

(1) Poate să devină membru al UGD in una din cele trei suborganizatii [(Sfatul Inteleptilor (SI), Breasla Specialistilor (BS) si Cavalerii Zamolxieni (CZ)] orice cetăţean român cu drept de vot şi care îndeplineşte cumulativ, următoarele condiţii:

  1. a) aderă la principiile şi valorile afirmate de UGD şi doreşte să acţioneze pentru realizarea acestora;
  2. b) recunoaşte şi respectă Statutul, Programul Politic, Codul Etic şi celelalte documente ale partidului, precum şi regulamentele aprobate pe bază şi pentru aplicarea dispoziţiilor statutare;
  3. c) este apreciat şi cunoscut ca un cetăţean onest şi competent, cu o bună reputaţie, care poate contribui la îndeplinirea obiectivelor partidului.
  4. d) nu se află în situaţiile de interdicţie prevăzute în Legea partidelor politice;

 

 

(2) O persoană nu poate deveni membru al UGD dacă:

  1. a) a fost condamnată penal pentru infracţiuni de corupție sau alte infracțiuni săvârșite cu intenţie;
  2. b) îi este interzisă, prin hotărâre judecătorească definitivă, exercitarea drepturilor politice sau cetăţeneşti.

 

Art. 15

Calitatea de membru al UGD se dobândeşte ca urmare a deciziei Sfatului Inteleptilor (SI) pe baza unei cereri de adeziune formulată în scris de către candidat, a unei fişe personale, a unei declaraţii pe propria răspundere de îndeplinire a condiţiilor de înscriere prevăzute în Statut și cu avizul Cavalerilor Zamolxieni (CZ) depuse la sediul organizaţiei din țară sau din străinătate pe raza căreia candidatul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă, la alegere.

Cererea de adeziune, fişa personală şi declaraţia pe propria răspundere se pot depune şi electronic, în conformitate cu procedura prevăzută în regulamentul de ordine interioara şi afişată pe site-ul UGD.

 

Art. 16

  • Sfatul Inteleptilor (SI) decide prin vot cu privire la cererea de intrare în partid.
  • Membrii aderenți sunt repartizați de catre Sfatul Inteleptilor (SI) pentru fiecare nivel

organizațional (Sfatul Inteleptilor, Cavalerilor Zamolxieni și Breasla Specialiștilor)

(2) Dobândirea calităţii de membru devine efectivă la data înregistrării în Registrul Naţional al Membrilor UGD.

 

Art. 17

În cadrul UGD va funcţiona Registrul Naţional al Membrilor ce va cuprinde toţi membrii partidului. Modul de organizare al Registrului Naţional al Membrilor se va specifica prin regulamentul de ordine interioară.

 

Art. 18

Pierderea calității de membru se realizează prin: retragere, radiere sau excludere.

 

(1) Retragerea are loc în baza şi la data depunerii cererii scrise de demisie, ca expresie a voinţei liber exprimate a persoanei în cauză.

(2) Radierea se face de drept, în urma deciziei Sfatului Inteleptilor (SI) în următoarele cazuri:

  1. a) înscrierea într-un alt partid sau formaţiune politică;
  2. b) aderarea la sau susţinerea publică a unui alt partid sau a unei alte doctrine politice;
  3. c) declararea ca independent a acelui membru care ocupă o funcţie aleasă sau numită, în afara partidului, cu sprijinul politic al acestuia;
  4. d) deces;
  5. e) condamnarea penală definitivă, pentru infracţiune săvârşită cu intenţie;
  6. f) condamnarea penală definitivă pentru infracțiuni de corupție;
  7. g) interzicerea exercitării drepturilor politice şi cetăţeneşti prin hotărâre judecătorească definitivă.

(3)Excluderea se hotărăşte în urma deciziei Sfatului Inteleptilor, în conformitate cu prevederile din regulamentul de ordine interioară.

 

 

 

 

Art. 19

(1) Fără discriminări sau privilegii, membrii UGD au următoarele drepturi:

  1. a) să îşi exprime liber opiniile în cadrul tuturor forurilor din interiorul partidului cu privire la opţiunile politice ale partidului, la activitatea organismelor de conducere ale acestuia şi a reprezentanţilor partidului în funcţii numite sau alese;
  2. b) să îşi exprime liber opinii în afara partidului, în măsura în care exprimările respective nu contravin principiilor politice ale partidului, asumate prin Programul politic şi Statut, şi nici deciziilor şi hotărârilor organismelor de conducere ale partidului;
  3. c) să fie informaţi la timp şi corect cu privire la activitatea organismelor de conducere ale partidului şi a reprezentanţilor partidului în instituţiile publice, precum şi la orice alte informaţii relevante pe care partidul le deţine;
  4. d) să participe la programele de formare politică organizate de către partid;
  5. e) să promoveze iniţiative politice proprii prin dezbateri în organismele de conducere ale partidului;
  6. f) membrii UGD pot accede în funcțiile de conducere din organismele partidului sau pentru funcțiile din afara partidului, care se obțin prin alegeri sau numiri cu sprijinul politic al partidului.

(2)Orice limitare a acestor drepturi, în afara celor legale şi statutare, este interzisă şi atrage răspunderea disciplinară a persoanelor vinovate.

 

Art. 20

Fără discriminări sau privilegii, membrii UGD au următoarele obligaţii:

  1. a) să respecte Constituţia şi legile ţării, să respecte Statutul şi regulamentele partidului, normele de integritate şi morală publice şi Codul etic al UGD;
  2. b) să activeze pentru apărarea suveranităţii, unităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a României, precum şi pentru consolidarea prestigiului ei în lume;
  3. c) să promoveze şi să apere opţiunile politice ale partidului, exprimate prin Programul politic, Programele electorale, Programele de guvernare atunci când participă la guvernare, Declaraţiile, Rezoluţiile şi celelalte documente ale acestuia.
  4. d) să pună în practică, cu disciplină şi responsabilitate, toate hotărârile şi deciziile organelor de conducere ale partidului;
  5. e) să participe activ la toate activităţile partidului la care sunt convocaţi de organismele de conducere în subordinea cărora se află, sau din care fac parte;
  6. f) să pună la dispoziţie cunoştinţele lor profesionale sau de altă natură, precum şi informaţiile pe care le dețin, ce pot fi utile în activitatea politică a partidului;
  7. g) să îndeplinească mandatul primit în cazul delegării sau al participării în numele partidului la exercitarea funcţiilor sau demnităţilor publice în care au fost desemnaţi sau aleşi cu demnitate, competenţă şi cinste și să pună în practică programele şi politicile publice asumate de partid;
  8. h) să plătească toate tipurile de cotizații stabilite de organismele competente;
  9. i) să nu participe la acţiuni sau manifestări contrare intereselor partidului şi să nu aibă atitudini ori luări de poziţie care să contravină deciziilor şi hotărârilor organismelor statutare ale partidului;
  10. j) să respecte celelalte îndatoriri prevăzute în Statut şi în regulamentele partidului;
  11. k) să aibă o conduită civică ireproşabilă; să susţină şi să promoveze dialogul civic în cadrul comunităţii în care trăiesc şi în mediul profesional în care îşi desfăşoară activitatea;
  12. l) să susţină candidaţii partidului, desemnaţi de organismele competente, pentru a ocupa o funcţie publică ce se dobândeşte prin alegere sau numire.

 

 

Art. 21

(1) În cazurile prevăzute de Statut şi Codul Etic, membrilor UGD li se poate aplica, după gravitatea faptei, una dintre următoarele sancţiuni:

  1. a) atenţionare;
  2. b) avertisment;
  3. c) suspendare;
  4. h) excluderea din partid.

(2) Sancţiunea excluderii unui membru UGD se poate aplica în una din următoarele situaţii:

  1. a) a încălcat grav şi în mod repetat prevederile Statutului și ale Codului Etic, aducând atingere valorilor şi principiilor stabilite prin Programul Politic al Partidului;
  2. b) a încălcat deciziile şi hotărârile organismelor de conducere ale partidului.

 

Art. 22

Sancţionarea membrilor se hotărăşte prin votul membrilor Sfatului Inteleptilor.

 

CAP4. Procedura de alegere a organelor executive si competențele acestora

 

Art. 23

  • UGD este organizat pe criteriul administrativ local, judetean si national şi funcţionează

pe întreg teritoriul ţării, la nivel local, judeţean sau de sector al municipiului Bucureşti, la nivelul municipiului Bucureşti şi la nivel naţional.

  • Pentru membrii cu domiciliul în afara ţării funcţionează Organizaţia UGD Diaspora

pentru fiecare tara in parte.

      (3) Adunarea generală a membrilor are ca si competenta a Adunarii Generale cele trei suborganizatii si anume [(Sfatul Inteleptilor (SI), Breasla Specialistilor (BS) si Cavalerii Zamolxieni (CZ)], deciziile fiind luate de catre Sfatul Inteleptilor, iar organul executiv este format din membrii Breasla Specialistilor si Cavaleii Zamolxieni care executa deciziile in functie de domeniu, fiind foruri obligatorii de conducere ale partidului politic și ale eventualelor organizații teritoriale ale sale. Conducerile organizațiilor teritoriale se aleg pentru o perioadă determinată, de maxim 4 (patru) ani.

       (4) Pentru soluționarea diferendelor dintre membrii partidului sau dintre aceștia și conducerile organizațiilor partidului se constituie comisii de arbitraj la nivelul fiecarei structuri superioare din membrii Suborganizatiei Sfatul Inteleptilor. Membrii comisiei de arbitraj sunt aleși pe o durată de cel mult 4 ani.

        (5) Comisia de arbitraj este organizată și funcționează conform unui regulament aprobat de organul statutar adica de Sfatul Inteleptilor, care asigura părților dreptul la opinie și dreptul de a se apăra, precum și proceduri echitabile de decizie.

 

Art. 24

  • În structura internă a partidului există următoarele niveluri de organizare:
  1. a) local – comune, oraşe şi municipii, inclusiv sectoarele municipiului Bucureşti;
  2. b) judeţean – judeţe, Municipiul Bucureşti și Diaspora;
  3. c) naţional.
  • Numărul minim de membri necesari pentru constituirea unei organizații locale, județene

sau naționale este de 9 persoane, cu un minim de 3 persoane pentru fiecare organism de conducere și coordonare (Sfatul Ințeleptilor, Cavalerii Zamolxieni și Breasla Specialiștilor).

  • Fiecare organizație locală, județeană sau națională se află sub conducerea unui

Președinte de Organizație, ales prin vot din rândul organismului de conducere Sfatul Inteleptilor (SI). Președintele de Organizație îndeplinește totodată și funcția de președinte al organismului de conducere al Sfatului Inteleptilor (SI).

  • La nivelul organizațiilor există următorul nivel ierarhic de conducere: național, județean

și local, toate cele 3 organisme ale partidului supunându-se Președintelui Partidului care este ales pentru un mandat de 4 ani.

  • În raporturile cu autorităţile publice şi cu terţii, UGD va fi reprezentat din punct de

vedere juridic de preşedinte si de doi co-presedinti (pentru organismele Cavalerii Zamolxieni și Breasla Specialiștilor).

 

 

Art. 25

  • Între niveluri sunt relaţii de subordonare si colaborare fiecare nivel având autonomie în

cadrul competenţelor statutare şi regulamentare.

  • Prevederile acestor regulamente nu pot conţine norme contrare Statutului UGD.
  • Principiul autonomiei este completat de principiile coordonării şi dialogului între

diversele substructuri ale organizatiei.

 

 

Art. 26

  • Pentru fiecare nivel există cel puţin trei organisme de conducere şi coordonare:
  • un organism decizional: Sfatul Inteleptilor (SI);
  • un organism de promovare si verificare: Cavalerii Zamolxieni (CZ)
  • un organism de executie: Breasla Specialistilor (BS)
  • Fiecare organizație, locală, județeană și națională se află sub conducerea unui Președinte

de Organizație, ales prin vot din rândul organismului de conducere Sfatul Inteleptilor (SI). Președintele de Organizație îndeplinește totodată și funcția de președinte al organismului de conducere al Sfatului Inteleptilor (SI). Pentru organismele Cavalerii Zamolxieni (CZ) și Breasla Specialistilor (BS) se vor alege câte un co-președinte aprobat de Sfatul Inteleptilor (SI).

 

Art. 27

  • Organismul decizional este reprezentat de Sfatul Inteleptilor (SI), care se afla la toate

nivelurile, local, judetean si national, cu rol decizional;

  • Sfatul Înțelepților este organul împuternicit să decidă aprobarea/respingerea

candidaturilor din rândul Cavalerilor Zamolxieni (CZ) sau a Breslei Specialiștilor (BS) în alegerile locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale;

  • Sfatul Înțelepților este organul competent să propună reorganizarea partidului sau să

decidă asocierea într-o alianță politică ori în alte forme de asociere, având acceptul membrilor fondatori;

  • Președintele Partidului este ales din organismul Sfatul Înțelepților în urma votului

majoritar al tuturor membrilor Sfatulului Înțelepților de la nivel național cu aprobarea membrilor fondatori

  • Din cadrul organismului Sfatul Inteleptilor (SI) nu pot face parte membrii din Cavalerii

Zamolxieni (CZ) sau Breasla Specialiștilor (BS).

 

Art. 28

  • Organismul de promovare si verificare este reprezentat de Cavalerii Zamolxieni (CZ),

care se afla la toate nivelurile, local, judetean si national, cu rol în menținerea principiilor prezentului statut și a ROI;

 

  • Organismul Cavalerii Zamolxieni propune candidaturi pentru funcții de conducere la

nivel local (Primar), județean (președintele Consiliului Județean) și național (Prim-ministru și Președinte);

  • Organismul Cavalerii Zamolxieni (CZ) reprezintă partidul UDG în relațiile cu

autoritățile publice și terți.

  • Din cadrul organismului Cavalerii Zamolxieni (CZ) nu pot face parte membrii din Sfatul

Inteleptilor (SI) sau Breasla Specialiștilor (BS).

 

Art. 29

  • Organismul de executie Breasla Specialistilor (BS) se afla la toate nivelurile, local,

judetean si national, cu rolul de a forma un grup de elita pregatit in luarea deciziilor.

  • Organismul Breasla Specialistilor (BS) propune candidaturi pentru funcții de conducere

la nivel local (Consilier Local), județean (Consilier Județean) și național (Ministru);

  • Membrii din Breasla Specialistilor (BS) sunt supusi unui proces de evaluare continua in

vederea mentinerii si ridicarii standardului valoric.

  • Organismul Breasla Specialistilor (BS) administrează patrimoniul și sursele de finanțare

stabilite în condițiile legii.

  • Din cadrul organismului Breasla Specialistilor (BS) nu pot face parte membrii din Sfatul

Inteleptilor (SI) sau din Cavalerii Zamolxieni (CZ).

 

Art. 30

Modul în care se organizează, se desfăşoară şi se conduce activitatea în organizaţiile

teritoriale este stabilit prin Regulamentul privind organizarea, desfăşurarea şi conducerea activităţii organizaţiilor (ROI), aprobat de Sfatul Inteleptilor (SI).

 

CAP5. Organizarea partidului

 

Art. 31

Nucleul de bază al structurii organizatorice a partidului este Organizatia Locala.

 

Art. 32

  • Pe teritoriul fiecărei/fiecărui comune, oraş, municipiu sau sector aparținând

municipiului București precum şi pe teritoriul altei ţări se constituie câte o organizaţie locală formată din totalitatea membrilor de partid, conform prezentului Statut, aceasta urmând să aibă denumirea și statutul de Organizatie Locală.

  • Organizaţia locală este condusă de catre Sfatul Inteleptilor care este organismul de

decizie politică şi care se întruneşte lunar.

  • Atribuţiile, precum şi modul concret în care se organizează, se desfăşoară şi se conduce

activitatea organizaţiilor locale sunt prevăzute în ROI.

  • Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, Sfatul Inteleptilor adoptă hotărâri si emite

decizii.

 

Art. 33

  • În fiecare judeţ se constituie câte o organizaţie judeţeană, aceasta urmând să aibă

denumirea și statut de Organizatie Judeteana formată din Presedinti ai Organizatiilor locale teritoriul judeţului respectiv.

  • Organizaţia judeteana este condusă de catre Sfatul Inteleptilor care este organismul de

decizie politică şi care se întruneşte lunar.

  • Atribuţiile, precum şi modul concret în care se organizează, se desfăşoară şi se conduce

activitatea organizaţiilor locale sunt prevăzute în ROI.

  • Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, Sfatul Inteleptilor adoptă hotărâri si emite

decizii.

 

Art. 34

  • Organizaţia UGD dintr-o ţară se asimilează unei organizaţii județene şi alege structuri

în conformitate cu prezentul Statut, iar organizaţiile din unităţile administrative ale ţării respective se asimilează cu organizaţiile județene şi aleg structuri în conformitate cu prezentul Statut.

  • Organizaţiile din toate ţările formează organizaţia Diaspora a UGD.
  • Atribuţiile, precum şi modul concret în care se organizează, se desfăşoară şi se conduce

activitatea organizaţiei Diaspora sunt prevăzute în ROI.

 

Art. 35

  • Sfatul Inteleptilor alege președintele organizației prin vot secret – majoritate simpla

in urma discutiilor si propunerilor.

  • Organizaţiile locale sunt subordonate organizatiilor judetene.
  • Organizatiile judetene sunt subordonate celor nationale.
  • Organizatia Diaspora se subordonează organizatiei nationale.
  • Deciziile şi hotărârile organizaţiilor judetene se iau prin modalităţile şi cu majoritatea prevăzute în ROI.

 

Art. 36

  • Aceste suborganizaţii se înfiinţează si functioneaza pe baza regulamentelor proprii

aprobate de către ROI.

  • Prevederile acestor regulamente nu pot conţine norme contrare Statutului UGD.
  • Conform regulamentelor aprobate , aceste organizatii îsi aleg organisme de conducere

proprii la toate nivelurile.

 

Art. 37

  • Tineretul UGD se subordoneaza Cavalerilor Zamolxieni.
  • Conducerile executive ale UGD au obligaţia de a contribui la pregătirea şi promovarea

tinerilor din UGD la nivelul respectiv, în funcţie de competenţa şi calităţile lor individuale.

 

Art. 38

  • Femeile din UGD sunt membre depline ale partidului și pot ocupa pozitii la toate

suborganizatiile de la orice nivel

  • Femeile din UGD acţionează pentru încurajarea şi promovarea femeii în toate domeniile

de activitate, precum şi pentru instituţionalizarea, respectarea şi punerea în practică a principiului egalităţii de şanse în viaţa politică, economică şi social-culturală.

 

Art. 39

Persoanele varstnice (fie pensionare sau în activitate) sunt membri ai partidului si pot

ocupa pozitii la toate suborganizatiile de la orice nivel.

 

Art. 40

Oamenii de afaceri sunt membri ai partidului care activează în sfera mediului de afaceri.

 

 

 

 

Art. 41

UGD îşi încetează activitatea prin:

  1. a) autodizolvare, hotărâtă de Sfatul Inteleptilor de la nivel national cu avizul Presedintelui fondator;
  2. b) dizolvare, pronunţată pe cale judecătorească şi prin hotărârea Curţii Constituţionale;
  3. c) constatarea încetării existenţei sale prin inactivitate, de către Tribunalul Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile corespunzătoare din Legea partidelor politice.

 

Art. 42

Sursele de finanţare ale UGD provin din:

  1. a) cotizaţiile membrilor partidului;
  2. b) donaţii şi legate;
  3. c) venituri provenite din activităţi proprii;
  4. d) subvenţii de la bugetul de stat;
  5. e) alte surse, potrivit legii.

 

Art. 43

Operaţiunile de încasări şi plăţi se efectuează prin conturi în lei şi în valută, deschise, potrivit legii, în bănci cu sediul în România.

 

Art. 44

  • Cotizaţia membrilor reprezintă suma încasată lunar de la membrii UGD înregistraţi în

Registrul Național al Membrilor UGD.

  • Cuantumul cotizaţiei este stabilit de Organizatia Cavalerilor Zamolxieni si aprobat de

Sfatul Inteleptilor la nivel national.

  • Dovada plăţii cotizaţiei se face prin eliberarea unei chitanţe şi înscrierea în fişa de

evidenţă, potrivit regulamentului privind cariera politică a membrilor UGD.

 

Art. 45

Donaţiile reprezintă sume de bani sau bunuri şi servicii primite de la persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor legale.

 

Art. 46

Fondurile provenite de la bugetul statului, în condiţiile legii, sunt administrate de trezoreria partidului care se afla in subordinea Cavalerilor Zamolxieni.

 

Art. 47

  • Sunt considerate funcții de conducere ale UGD funcțiile de președinte, co-presedinti,

vicepreședinte, secretar  ale organismelor de conducere naţionale.

  • Membrii UGD care îndeplinesc funcţii de conducere alese în partid nu pot fi remuneraţi

pentru activitatea lor.

 

Art. 48

  • Patrimoniul UGD este constituit din totalitatea bunurilor mobile şi imobile aflate în

proprietatea sa sau dobândite sub orice formă în condiţiile legii.

  • Administrarea patrimoniului, folosirea, închirierea, transmiterea de bunuri şi orice alte

operaţiuni se fac cu acordul trezoreriei partidului si aprobat de catre Sfatul Inteleptilor la nivel national, în conformitate cu prevederile statutare și legislația în vigoare.

 

 

Art. 49

  • În vederea colaborării permanente cu membrii şi cu alegătorii şi pentru îmbunătăţirea

imaginii sale, UGD poate, în condițiile legii, edita, realiza şi difuza propriile publicaţii ori alte materiale de informare şi cultură politică, atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean ori local.

  • Toate aceste publicaţii şi materialele de informare şi cultură politică sunt proprietatea

partidului şi conţin obligatoriu acest lucru pe coperta fiecărei publicaţii sau fiecărui material.

  • La nivel naţional se organizează Biroul de Presă al Partidului condus de catre Breasla

Specialistilor si aprobat de Sfatul Inteleptilor.

 

Art. 50

UGD poate iniţia şi stabili diferite forme de colaborare, asociere, afiliere şi fuziune pe plan intern şi internaţional cu mişcări politice, partide politice şi cu structuri ale societăţii civile, atunci când se constată că ambele părţi manifestă interes în realizarea unor scopuri comune, atâta timp cât aceste scopuri nu intră în contradicţie cu Programul politic sau Statutul UGD.

 

Art. 51

Colaborările, asocierile şi afilierile se aprobă de către Sfatul Inteleptilor din organizatia nationala.

 

Art. 52

În cazul comasării cu un alt partid, organismele de conducere vor fi stabilite de comun acord în baza unor dispoziţii tranzitorii şi unui protocol care va face parte integrantă din prezentul Statut, aprobat de catre Sfatul Inteleptilor de la nivel national.

 

CONTACT

Adresa

Str Doamnei 27-29, bl C, ap 2, sector 3, Bucuresti

Telefon

0771.686.919

Email

contact@p-ugd.ro